INTABULAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE DOBANDIT PRINTR-UN ACT NOTARIAL INTOCMIT IN BAZA UNUI CERTIFICAT DE MOSTENITOR
Conf. univ. dr. GHEORGHE DOBRICAN Notar public
Conf. univ. dr. GHEORGHE DOBRICAN Notar public
1. In ultimul timp, in practica unor birouri de carte funciara se resping cererile de intabulare a dreptului de proprietate dobandite printr-un act notarial intocmit in baza unui certificat de mostenitor, cu motivarea ca „certificatul de mostenitor atesta doar calitatea de mostenitor, nu dreptul de proprietate".
Unele instante de control judiciar au confirmat practica gresita a birourilor de carte funciara, cu aceeasi motivare, in sensul ca certificatul de mostenitor atesta doar calitatea de mostenitor, nu dreptul de proprietate.
Prin alte solutii s-a considerat, dimpotriva, ca certificatul de mostenitor eliberat de notarul public, in cadrul procedurii succesoriale notariale, are deplina valoare juridica, astfel ca dreptul dobandit printr-un act notarial intocmit pe baza lui, va fi intabulat in cartea funciara, la cererea noului dobanditor.
Pentru motivele pe care le vom arata in cele ce urmeaza, subscriem la ultimele solutii pronuntate in practica birourilor de carte funciara si a instantelor judecatoresti.
Certificatului de mostenitor i se recunoaste valoarea juridica de act notarial prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale. Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare si Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor.
Prin art. 28 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 se prevede ca, in caz de instrainare a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale provenind din succesiune, acestea se vor inscrie, in prealabil, in cartea funciara. Aceste prevederi sunt preluate si dezvoltate prin art. 54 pct. 4 din Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor, potrivit caruia, la inscrierea in cartea funciara, se vor preciza „drepturile succesorale constatate prin certificatele de mostenitor sau prin hotararile judecatoresti" si prin art. 67 din Regulament, care prevede ca „in cazul procedurii succesorale notariale, notarul public va inainta biroului de carte funciara competent, in numele succesorilor, cererea de inscriere a drepturilor lor in cartea funciara, impreuna cu certificatul de mostenitor si cu celelalte acte necesare, inclusiv chitanta de plata a taxelor de inscriere".
Din prevederile legale enuntate mai sus, rezulta, indubitabil, ca legiuitorul a inteles sa recunoasca valoarea juridica de act notarial certificatului de mstenitor, urmand sa fie intabulat in cartea funciara
Din moment ce i se recunoaste certificatului de mostenitor valoarea juridica de act notarial, putand fi intabulat in cartea funciara, este evident ca si dreptul dobandit printr-un act notarial de dispozitie, incheiat pe baza acestuia, va putea fi intabulat in cartea funciara.
Valoarea juridica de act notarial a certificatului de mostenitor, rezulta din modul cum legiuitorul a reglementat procedura speciala necontencioasa notariala prin Legea nr. 36/1995. Ulterior adoptarii acestei legi, legiuitorul a fost consecvent unei asemenea conceptii, exprimata explicit prin Legea nr. 7/1996 si prin Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor.
Certificatul de mostenitor este actul notarial ce se elibereaza de notarul public, pe baza incheierii finale, in urma dezbaterilor care au loc in cadrul procedurii speciale necontencioase succesorale.
Pentru eliberarea certificatului de mostenitor notarul public administreaza, la cererea partilor sau din oficiu, probele necesare pentru stabilirea corecta a starii de fapt si de drept, respectiv masa succesorala, persoanele care au calitatea de mostenitor si cotele ce li se cuvin. In acest sens, notarul public va admite si administra toate probele prevazute de lege, constand din: inscrisuri (certificate de deces, actele de stare civila ale pretinsilor mostenitori pentru a se stabili vocatia lor succesorala, actele de proprietate ale defunctului, certificatele de atestare fiscala, certificatele de rol agricol, testamente); declaratiile mostenitorilor care se consemneaza in incheierile de dezbateri, expertize, declaratii ale martorilor etc.
In urma administrarii tuturor probelor necesare pentru corecta stabilire a starii de fapt si de drept, notarul public va intocmi incheierea finala, care va cuprinde numarul dosarului, data, numele si prenumele defunctului, ultimul domiciliu al acestuia, data decesului, masa succesorala si datoriile succesiunii, numele si prenumele mostenitorilor, domiciliul si intinderea drepturilor acestora, taxele de timbru judiciar, onorariul, precum si alte date necesare pentru solutionarea cauzei. Pe baza incheierii finale, notarul public va redacta certificatul de mostenitor in care, practic, se reproduc datele retinute prin aceasta, referitoare la masa succesorala, numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce li se cuvin din patrimoniul defunctului.
Fata de complexitatea lucrarilor ce se efectueaza in cadrul procedurii succesorale notariale si probele care se administreaza, ni se par excesive si fara suport legal unele solutii din practica judiciara, in sensul ca puterea doveditoare a certificatului de mostenitor rezida in acordul de vointa al partilor, imbratisata fara rezerve in literatura juridica, cu motivarea „caracterului conventional al certificatului de mostenitor".
In conditiile noii reglementari a procedurii succesorale notariale, facuta riguros si detaliat prin art. 68-88 din Legea nr. 36/1995 in care s-a prevazut obligativitatea administrarii probelor, la cererea partilor sau din oficiu de notarul public in baza rolului activ, precum si a prevederilor art. 4 din Legea nr. 36/1995 potrivit caruia „actul indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia este de notorietate publica si are forta probanta prevazuta de lege", este exclusa cu desavarsire minimalizarea valorii juridice de act notarial a certificatului de mostenitor.
Cu toate ca certificatul de mostenitor se elibereaza in urma dezbaterilor care au loc in cadrul unei proceduri necontencioase, este de observat ca, sub aspect procedural si de drept substantial, aceasta nu difera, esential, de procedura contencioasa de la instantele judecatoresti, cand acestea solutioneaza asemenea cauze.
Cu multi ani in urma, sub imperiul vechii reglementari a notariatului de stat, care era considerat un organ administrativ, ceea ce este exclus in momentul de fata, notarul public avand „statutul unei functii autonome" (art. 3 din Legea nr. 36/1995) am subliniat valoarea de act juridic notarial a certificatului de mostenitor, aratand ca „Pe baza certificatului de mostenitor se procedeaza la trecerea mostenitorilor in rolul fiscal sau la deschiderea unui rol separat cand este un singur mostenitor, notariatele de stat autentifica actele de vanzare-cumparare, donatii, schimburi, etc".
Daca se accepta opinia ca certificatul de mostenitor nu are valoarea unui act juridic notarial si ca dreptul constatat prin acesta nu poate sa fie intabulat si nu poate sta la baza unui act juridic notarial de dispozitie, inseamna ca nici drepturile dobandite in cauzele succesorale solutionate prin hotarari judecatoresti nu ar trebui intabulate, iar aceste hotarari nu ar putea sa stea la baza unor acte notariale de dispozitie, deoarece contin acelasi date si elemente ca si incheierea finala si certificatul de mostenitor.
In conditiile in care certificatului de mostenitor nu i se recunoaste valoarea de act notarial, neputand sta la baza actelor notariale de dispozitie, se pune intrebarea fireasca ce 1-a determinat pe legiuitor sa reglementeze procedura succesorala notariala, din moment ce nu are nici o finalitate practica si cum justifica statul perceperea unor taxe de timbru substantiale asupra succesiunilor si timbru judiciar, iar notarii publici onorarii asupra carora statul incaseaza un impozit pe venit.
Mai mult, legiuitorul a prevazut prin art. 88 alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 36/1995 ca „pana la anularea sa prin hotarare judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte". Acest text nu trebuie interpretat restrictiv, ad litteram, in sensul in care nu produce efecte juridice ci, dimpotriva, in sensul in care produce asemenea efecte. In realitate, certificatul de mostenitor atesta nu numai calitatea de mostenitor, ci si drepturile mostenitorilor, constituind un mijloc legal de dovada a acestor drepturi. De altfel, potrivit art. 644 C.civ., „proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune". In cazul succesiunii, dovada proprietatii se face, dupa caz, prin certificatul de mostenitor sau prin hotarare judecatoreasca.
Actuala reglementare din art. 88 alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 36/1995 nu difera de reglementarea anterioara, cuprinsa in art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorala notariala. Or, in interpretarea acestui din urma text s-a aratat, cu deplin temei, ca „Pana la anularea lui, certificatul de mostenitor face in justitie, in fata organelor de stat si fata de terti, dovada deplina a drepturilor succesorale".
Pentru considerentele aratate mai sus, apreciem ca solutiile birourilor de carte funciara si din practica instantelor judecatoresti, precum si opiniile exprimate in literatura juridica, prin care certificatului de mostenitor nu i se recunoaste valoarea unui act juridic notarial, dreptul rezultand din acesta neputand fi intabulat si neputand sta la baza unui act juridic notarial de dispozitie, sunt formaliste si lipsite de realism juridic, contravenind spiritului si finalitatii Legilor nr. 36/1995 si nr. 7/1996, precum si Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor. Fata de consecintele pe care le produc asemenea solutii si opinii pe plan judiciar, economic si social, acestea trebuie abandonate fara nici o retinere din partea birourilor de carte funciara, instantelor judecatoresti si specialistilor.
NOTA REDACTIEI. intrucat opinia autorului studiului de mai sus poate fi eventual, susceptibila si de o alta interpretare, revista „Dreptul" este de acord cu publicarea unui alt studiu prin care sa se exprime un punct de vedere diferit, dar numai sub conditia unei temeinice fundamentari juridice.
Puclicat in Revista Dreptul nr.2/2001
Unele instante de control judiciar au confirmat practica gresita a birourilor de carte funciara, cu aceeasi motivare, in sensul ca certificatul de mostenitor atesta doar calitatea de mostenitor, nu dreptul de proprietate.
Prin alte solutii s-a considerat, dimpotriva, ca certificatul de mostenitor eliberat de notarul public, in cadrul procedurii succesoriale notariale, are deplina valoare juridica, astfel ca dreptul dobandit printr-un act notarial intocmit pe baza lui, va fi intabulat in cartea funciara, la cererea noului dobanditor.
Pentru motivele pe care le vom arata in cele ce urmeaza, subscriem la ultimele solutii pronuntate in practica birourilor de carte funciara si a instantelor judecatoresti.
Certificatului de mostenitor i se recunoaste valoarea juridica de act notarial prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale. Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare si Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor.
Prin art. 28 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 se prevede ca, in caz de instrainare a dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale provenind din succesiune, acestea se vor inscrie, in prealabil, in cartea funciara. Aceste prevederi sunt preluate si dezvoltate prin art. 54 pct. 4 din Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor, potrivit caruia, la inscrierea in cartea funciara, se vor preciza „drepturile succesorale constatate prin certificatele de mostenitor sau prin hotararile judecatoresti" si prin art. 67 din Regulament, care prevede ca „in cazul procedurii succesorale notariale, notarul public va inainta biroului de carte funciara competent, in numele succesorilor, cererea de inscriere a drepturilor lor in cartea funciara, impreuna cu certificatul de mostenitor si cu celelalte acte necesare, inclusiv chitanta de plata a taxelor de inscriere".
Din prevederile legale enuntate mai sus, rezulta, indubitabil, ca legiuitorul a inteles sa recunoasca valoarea juridica de act notarial certificatului de mstenitor, urmand sa fie intabulat in cartea funciara
Din moment ce i se recunoaste certificatului de mostenitor valoarea juridica de act notarial, putand fi intabulat in cartea funciara, este evident ca si dreptul dobandit printr-un act notarial de dispozitie, incheiat pe baza acestuia, va putea fi intabulat in cartea funciara.
Valoarea juridica de act notarial a certificatului de mostenitor, rezulta din modul cum legiuitorul a reglementat procedura speciala necontencioasa notariala prin Legea nr. 36/1995. Ulterior adoptarii acestei legi, legiuitorul a fost consecvent unei asemenea conceptii, exprimata explicit prin Legea nr. 7/1996 si prin Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor.
Certificatul de mostenitor este actul notarial ce se elibereaza de notarul public, pe baza incheierii finale, in urma dezbaterilor care au loc in cadrul procedurii speciale necontencioase succesorale.
Pentru eliberarea certificatului de mostenitor notarul public administreaza, la cererea partilor sau din oficiu, probele necesare pentru stabilirea corecta a starii de fapt si de drept, respectiv masa succesorala, persoanele care au calitatea de mostenitor si cotele ce li se cuvin. In acest sens, notarul public va admite si administra toate probele prevazute de lege, constand din: inscrisuri (certificate de deces, actele de stare civila ale pretinsilor mostenitori pentru a se stabili vocatia lor succesorala, actele de proprietate ale defunctului, certificatele de atestare fiscala, certificatele de rol agricol, testamente); declaratiile mostenitorilor care se consemneaza in incheierile de dezbateri, expertize, declaratii ale martorilor etc.
In urma administrarii tuturor probelor necesare pentru corecta stabilire a starii de fapt si de drept, notarul public va intocmi incheierea finala, care va cuprinde numarul dosarului, data, numele si prenumele defunctului, ultimul domiciliu al acestuia, data decesului, masa succesorala si datoriile succesiunii, numele si prenumele mostenitorilor, domiciliul si intinderea drepturilor acestora, taxele de timbru judiciar, onorariul, precum si alte date necesare pentru solutionarea cauzei. Pe baza incheierii finale, notarul public va redacta certificatul de mostenitor in care, practic, se reproduc datele retinute prin aceasta, referitoare la masa succesorala, numarul si calitatea mostenitorilor si cotele ce li se cuvin din patrimoniul defunctului.
Fata de complexitatea lucrarilor ce se efectueaza in cadrul procedurii succesorale notariale si probele care se administreaza, ni se par excesive si fara suport legal unele solutii din practica judiciara, in sensul ca puterea doveditoare a certificatului de mostenitor rezida in acordul de vointa al partilor, imbratisata fara rezerve in literatura juridica, cu motivarea „caracterului conventional al certificatului de mostenitor".
In conditiile noii reglementari a procedurii succesorale notariale, facuta riguros si detaliat prin art. 68-88 din Legea nr. 36/1995 in care s-a prevazut obligativitatea administrarii probelor, la cererea partilor sau din oficiu de notarul public in baza rolului activ, precum si a prevederilor art. 4 din Legea nr. 36/1995 potrivit caruia „actul indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia este de notorietate publica si are forta probanta prevazuta de lege", este exclusa cu desavarsire minimalizarea valorii juridice de act notarial a certificatului de mostenitor.
Cu toate ca certificatul de mostenitor se elibereaza in urma dezbaterilor care au loc in cadrul unei proceduri necontencioase, este de observat ca, sub aspect procedural si de drept substantial, aceasta nu difera, esential, de procedura contencioasa de la instantele judecatoresti, cand acestea solutioneaza asemenea cauze.
Cu multi ani in urma, sub imperiul vechii reglementari a notariatului de stat, care era considerat un organ administrativ, ceea ce este exclus in momentul de fata, notarul public avand „statutul unei functii autonome" (art. 3 din Legea nr. 36/1995) am subliniat valoarea de act juridic notarial a certificatului de mostenitor, aratand ca „Pe baza certificatului de mostenitor se procedeaza la trecerea mostenitorilor in rolul fiscal sau la deschiderea unui rol separat cand este un singur mostenitor, notariatele de stat autentifica actele de vanzare-cumparare, donatii, schimburi, etc".
Daca se accepta opinia ca certificatul de mostenitor nu are valoarea unui act juridic notarial si ca dreptul constatat prin acesta nu poate sa fie intabulat si nu poate sta la baza unui act juridic notarial de dispozitie, inseamna ca nici drepturile dobandite in cauzele succesorale solutionate prin hotarari judecatoresti nu ar trebui intabulate, iar aceste hotarari nu ar putea sa stea la baza unor acte notariale de dispozitie, deoarece contin acelasi date si elemente ca si incheierea finala si certificatul de mostenitor.
In conditiile in care certificatului de mostenitor nu i se recunoaste valoarea de act notarial, neputand sta la baza actelor notariale de dispozitie, se pune intrebarea fireasca ce 1-a determinat pe legiuitor sa reglementeze procedura succesorala notariala, din moment ce nu are nici o finalitate practica si cum justifica statul perceperea unor taxe de timbru substantiale asupra succesiunilor si timbru judiciar, iar notarii publici onorarii asupra carora statul incaseaza un impozit pe venit.
Mai mult, legiuitorul a prevazut prin art. 88 alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 36/1995 ca „pana la anularea sa prin hotarare judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina in privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor in parte". Acest text nu trebuie interpretat restrictiv, ad litteram, in sensul in care nu produce efecte juridice ci, dimpotriva, in sensul in care produce asemenea efecte. In realitate, certificatul de mostenitor atesta nu numai calitatea de mostenitor, ci si drepturile mostenitorilor, constituind un mijloc legal de dovada a acestor drepturi. De altfel, potrivit art. 644 C.civ., „proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune". In cazul succesiunii, dovada proprietatii se face, dupa caz, prin certificatul de mostenitor sau prin hotarare judecatoreasca.
Actuala reglementare din art. 88 alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 36/1995 nu difera de reglementarea anterioara, cuprinsa in art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorala notariala. Or, in interpretarea acestui din urma text s-a aratat, cu deplin temei, ca „Pana la anularea lui, certificatul de mostenitor face in justitie, in fata organelor de stat si fata de terti, dovada deplina a drepturilor succesorale".
Pentru considerentele aratate mai sus, apreciem ca solutiile birourilor de carte funciara si din practica instantelor judecatoresti, precum si opiniile exprimate in literatura juridica, prin care certificatului de mostenitor nu i se recunoaste valoarea unui act juridic notarial, dreptul rezultand din acesta neputand fi intabulat si neputand sta la baza unui act juridic notarial de dispozitie, sunt formaliste si lipsite de realism juridic, contravenind spiritului si finalitatii Legilor nr. 36/1995 si nr. 7/1996, precum si Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de carte funciara ale judecatoriilor. Fata de consecintele pe care le produc asemenea solutii si opinii pe plan judiciar, economic si social, acestea trebuie abandonate fara nici o retinere din partea birourilor de carte funciara, instantelor judecatoresti si specialistilor.
NOTA REDACTIEI. intrucat opinia autorului studiului de mai sus poate fi eventual, susceptibila si de o alta interpretare, revista „Dreptul" este de acord cu publicarea unui alt studiu prin care sa se exprime un punct de vedere diferit, dar numai sub conditia unei temeinice fundamentari juridice.